Au! (si altii manastire)

Azi am fost Don Quijote in varianta feminino-romaneasca si nu, nu m-am luptat cu morile de vant. Mai rau. M-am luptat cu scaunele de fier. Aplecandu-ma intr-un moment inoportun in care scapasem un pix, am nimerit cu pometu-ntr-o chestie ce apartine scaunului. Si am o juma' de ochi vanat, umflat, care doare. Inteleg ca trebuie sa ma adaptez unui anumit IQ materializat in special prin blondimea pe care o manifest, da' trebuie sa mai si sufar pentru asta?
Ma rog, bine ca s-a inventat fondul de ten, mi-am pus un chil pe fata ca sa nu rada toata lumea. Si maine iar n-am sa pot iesi din casa. N-am curaj. Ia uite.