27.11.09

Kurban Bayram

Mda. Deci stie toata lumea ca am ceva aparte cu Arabia/ Turcia/ tatarii din Romania. Mereu mi-au placut costumele, voalurile si dansatoarele din buric, da' niciodata n-am fost in stare sa dansez, m-am multumit numai cu uitatul. Si totusi...
Musulmanii sarbatoresc astazi Bayramul. Traditia spune ca în aceasta perioada, trebuie sacrificat un animal (batal, oaie sau vita), iar dupa ce împart carnea în trei parti egale trebuie sa o daruiasca vecinilor, saracilor şi rudelor. Dupa rugaciunile de la moschee, musulmanii merg la cimitir unde îşi cinstesc mortii. Fiecare credincios (cu situatie materiala buna) sacrifica un animal. În acelaşi timp, copiii merg cu colindul din casa în casa, sarutând cu respect mâinile celor mai în vârsta (nu ca la ortodocsi. Nu stiu cum e ritualul ca nu am vazut). Tot in aceasta perioada GOSPODINELE prepara şi vestitele dulciuri traditionale, baclavale şi sarailii (adica nu le cumpara de la patiserie, eu una asa as face). Si mai este o placinta cu branza de vaci pe care am gustat-o acum foarte multi ani, cand am fost la mare (pe vremea dinozaurilor), si pe care o visez si acum...
In urari nu-s foarte iscusita, dar "Kurban Bayraminiz mubarek olsun"! (Atat stiu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu